Piper negru macinat, 100 g, Herbal Sana [5999561563336]
Pulbere de piper negru obținut din boabe de piper negru.
Boabele de piper negru pot fi folosite la toate reţetele indiene cu orez, curry şi legume, precum şi pentru măcerare. Ţara de origine a piperului este India, este regele neincoronat al condimentelor. Piperul este unicul condiment al cărui fruct este comercializat în patru versiuni diferite. Pot fi procesate astfel că să dea varietaţile de piper alb, negru, verde şi roşu. Alegând timpul recoltării şi metoda de post procesare, toate cele patru varietaţi pot fi, teoretic, obţinute de la aceeași plantă de piper. Piperul negru poate fi folosit în aproape toate felurile de mâncare (tocane, fripturi, sosuri şi mâncăruri cu legume), apare şi în cele mai multe amestecuri de condimente . Poate fi gătit mult timp fără să se piardă aroma şi gustul. Este puternic la gust, dar nu acoperă gusturile celorlalte condimente. Pune în mişcare şi digestia cea mai leneşă, stimulează circulația sangvină şi încălzeşte corpul.
Are o aroma bogată, cu gust picant, utilizat pentru a condimenta, a aromatiza supe, legume, sosuri, ouă sau brânză.
Ingrediente:
piper negru macinat, obtinut din boabe de piper negru
Tara de provenineta:
Vietnam
Lot 46232
Prezentare:
100 g
Bebe Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Ultima actualizare a informatiilor de prezentare pentru Piper negru macinat, 100 g, Herbal Sana a fost efectuata la data de 18-04-2024.