Citirea corecta a etichetei alimentare (informatii utile)

antioxidanti

Ambalajele produselor contin adesea o multime de informatii atat pe partea din fata, cat si pe partea din spate, lateral si chiar in partea inferioara, aspecte care pot duce la confuzie prin multitudinea de informatii prezentate.

 

 

 

 Cum citesti corect eticheta alimentelor

 

 

Vietile noastre sunt tot mai aglomerate si se desfasoara intr-un ritm adesea rapid, astfel incat nu putem intotdeauna sa consumam doar alimente fara ambalaje, de tipul fructelor si legumelor, sau cu un invelis simplu cu putine informatii precum ouale, carnea, pestele sau cerealele. Apelam deseori la alimente gata preparate sau gustari de acelasi tip, gata sa fie consumate, pentru ca ne este usor astfel si ne putem directiona mai usor energia spre indeplinirea sarcinilor zilnice. Chiar daca alegem produse procesate pentru mesele si gustarile noastre, acestea nu sunt toate egale si etichetele lor ne ofera informatii despre calitatea lor nutritiva si impactul pe care il au asupra sanatatii noastre.

Exista mai multe tipuri de comportamente atunci cand vine vorba despre etichetele produselor: cei care citesc etichetele si sunt atenti la ceea ce consuma fiind in general preocupati de sanatate si o alimentatie echilibrata, cei care nu sunt interesati deloc de acest aspect si cei care sunt constienti de importanta compozitiei produselor pe care le consuma si efectul acesteia asupra sanatatii, insa nu doresc sa acorde atentie in aceasta directie si mananca ceea ce doresc indiferent de lista de ingrediente.
Ceea ce determina consumatorii sa citeasca etichetele produselor si in acelasi timp sa tina cont de ceea ce citesc si sa actioneze in cel mai bun interes al lor alegand produsele cu eticheta cat mai curata, este adesea o problema de sanatate sau descoperirea intamplatoare a unor analize modificate fara existenta simptomelor. 


Criterii esentiale in citirea etichetelor alimentare

Citirea etichetelor produselor alimentare are multiple beneficii, inclusiv monitorizarea aportului nutritiv si controlul continutului de zahar si sare pentru o dieta echilibrata. De asemenea, ajuta la identificarea alergenilor, permite alegeri mai sanatoase si faciliteaza identificarea aditivilor si conservantilor pentru o alimentatie mai informata si constienta.


Cateva detalii la care ar trebui sa fim atenti atunci cand alegem un produs si ne intereseaza compozitia acestuia sunt urmatoarele:

1. Partea din fata a ambalajului
De cele mai multe ori in partea din fata a ambalajelor se ofera cateva detalii despre produs, detalii care in general pun produsul intr-o lumina favorabila si au menirea sa garanteze cumpararea acestuia de catre client. Astfel, pe partea din fata vedem adesea mesaje de tipul: nu contine zahar sau este sarac in zaharuri, are un continut redus de grasimi, este vegan/vegetarian, bio sau este un produs bogat in proteine. Aceste informatii pot fi adevarate, insa lista de ingrediente este cea care confirma acest lucru si totodata poate releva prezenta in exces a altor macronutrienti sau compusi, sau prezenta unor ingrediente pe care nu dorim sa le consumam.
De exemplu: pe un produs poate fi precizat faptul ca nu are zahar adaugat, insa fiind bogat in fructe va contine o cantitate mare de zahar natural, care poate fi si el in exces raportat la produs si la cantitatea consumata. Un produs alcatuit doar din ingrediente naturale nu este neaparat sanatos si nu are intodeauna proportiile de macronutrienti corespunzatoare nevoilor noastre. (ex: sucul de fructe, stors, fara pulpa, adica fara fibre va avea un procent mai mare de zahar per portie decat cel care este alcatuit din fructele intregi)

2. Nutri-score
Era un sistem de incadrare al produselor in 5 categorii in functie de cat de sanatoase sunt considerate acestea. El compara produse similare sau din aceleasi categorii (de ex: cereale pentru micul dejun de mai multe tipuri) si le clasifica in functie de calitatatea lor nutritiva. Era un sistem de clasificare bazat pe culori si litere: de la verde la rosu si de la A la E, verde respectiv litera A reprezentand produsele mai sanatoase, in timp de rosul (litera E) sunt produsele inalt procesate, cu densitate calorica mare, bogate in zaharuri, sare si grasimi. Studiile arata ca cei care tin cont de nutri-score au in general o dieta mai sanatoasa, bazata pe alimente naturale, consuma rar produse corespunzatoare scorurilor D, E si au risc mai scazut in timp de a suferii de boli cronice, in timp ce persoanele care cumpara adesea alimente din categoriile D si E prezinta un risc crescut de cancere si mortalitate de toate cauzele.


 

ce este nisip kinetic

 

 

Aceasta etichetare nutritionala Nutri-score permitea consumatorilor sa compare rapid produsele alimentare si sa aleaga cele care se potrivesc mai bine cu obiectivele lor dietetice si de sanatate. Nutri-Score a fost adoptat in mai multe tari europene si este un instrument util pentru promovarea unei alimentatii mai sanatoase si pentru combaterea obezitatii si a altor probleme legate de sanatate.



Din pacate, acest sistem de catalogare a produselor nu mai este valabil in acest moment. Potrivit oficialilor ANPC, au impus interdictia de a adopta Nutri-Score deoarece aceasta nu a fost autorizata pentru utilizare de catre comerciantii cu amanuntul din tara.

Decizia Romaniei de a impune aceasta interdictie aminteste de o masura similara adoptata anul trecut de autoritatile italiene pentru protectia consumatorilor, care au introdus restrictii severe asupra folosirii Nutri-Score, argumentand ca acest sistem nu a furnizat informatii precise pentru consumatori.

Cu toate acestea, profesorul Hercberg a subliniat ca interzicerea Nutri-Score ar putea priva consumatorii de oportunitatea de a face alegeri alimentare sanatoase. Aceasta pozitie este impartasita si de Organizatia Europeana a Consumatorilor (BEUC). "Este regretabil ca autoritatile romane au interzis Nutri-Score, o eticheta valoroasa bazata pe cercetare stiintifica in tara lor", a declarat Emma Calvert, un ofiter superior pentru politici alimentare din cadrul BEUC, pentru Olive Oil Times.

Emma Calvert a explicat ca introducerea interdictiei ANPC in Romania a fost amanata in speranta ca Comisia Europeana va dezvolta propria sa politica de etichetare a alimentelor in acest timp. Cu toate acestea, actualizarea recenta a Nutri-Score, care penalizeaza indulcitorii artificiali folositi pe scara larga ca inlocuitori de zahar, a generat o dezbatere suplimentara. Singura bautura clasificata cu "A Verde" ramane apa.

Aceasta actualizare a condus la retrogradarea multor bauturi racoritoare cu continut scazut de calorii, provocand proteste din partea unor companii. In tarile in care Nutri-Score a fost implementat pe deplin, cum ar fi Franta si Germania, s-a observat un impact semnificativ asupra alegerilor facute de consumatori.


3. Tabelul cu valori nutritionale
Acesta prezinta in mod detaliat cantitatile de macronutrienti din 100 de grame de produs si in unele cazuri per portie. Atunci cand consultam acest tabel ar trebui sa fim atenti la calorii, la cantitatea de grasimi pe care o contine produsul si mai ales la cantitatea de grasimi saturate, la cat de mult zahar se afla in produs si cat de multa sare. Comparand tabelul cu valori nutritionale de pe mai multe produse il putem alege pe cel care are cel mai bun raport al macronutrientilor, putem evita sa consumam zahar si sare in exces. Consultand acest tabel putem vedea daca produsul intradevar respecta ceea ce promite pe partea din fata a ambalajului, daca se potriveste nevoilor noastre ca si calorii si totodata cate calorii ar avea o portie din acel produs. Numarul de calorii per portie sau per produs intreg ne arata cat de dens caloric este alimentul respectiv. In general alimentele ambalate fac parte din categoria celor procesate si inalt procesate si sunt de multe ori dense caloric. Obisnuiti fiind poate sa consumam intreaga cantitate dintr-un ambalaj, citind eticheta putem constata ca aportul caloric adus de produsul respectiv este foarte mare, peste nevoia noastra si poate fi una din cauzele cresterii in greutate. 

4. Lista de ingrediente
Este extrem de importanta pentru ca trecand de partea din fata a ambalajului care are rolul de a accelera cumpararea produsului si de a evidentia punctele cheie ale acestuia, lista de ingrediente poate sa nu corespunda nevoilor noastre. Primul ingredient din aceasta lista se afla in procentul cel mai mare in produsul respectiv. Daca lista de ingrediente incepe cu zahar, urmand apoi alte componente, atunci zaharul se afla in cantitatea cea mai mare in produsul respectiv. Citind lista de ingrediente vedem calitatea produsului ca intreg, prin calitatea ingredientelor din care este compus. Aceasta lista nu ar trebui sa fie extrem de lunga si nu ar trebui sa contina foarte multe E-uri, conservanti si aditivi.
Un alt aspect la care ar trebui sa fim atenti atunci cand citim lista de ingredient este acela ca pe fata ambalajului poate fi mentionat faptul ca produsul nu are zahar adaugat, iar in lista de ingredient sa descoperim alte forme de zahar/cu alte denumiri precum: dextroza, zaharoza, fructoza, maltoza, sirop de porumb, etc. 
Pe langa acestea, in componenta multor produse exista indulcitori naturali- alcooli ai zaharului (sorbitol, xylitol, maltitol, mannitol, eritritol) cu o putere de indulcire smilara cu a zaharului insa cu numar mai mic de calorii (intre 1,6 si 3calorii/g). Acestia nu determina o crestere la fel de mare a glicemiei ca si zaharul, insa pot duce la tulburari digestive precum balonare si diaree intrucat nu se digera in totalitate si sunt fermentate in colon. Produsele care contin alcooli ai zaharului contin adesea mai multe grasimi, deci un aspect important de urmarit ar fi continutul in grasimi al acestor produse etichetate drept low sugar.

Produsele care sunt sarace in calorii si/sau zahar pot contine indulcitori artificiali de tipul aspartam, sucraloza, care desi nu cresc glicemia, influenteaza biochimic atat creierul cat si intestinul, par sa stimuleze pofta de dulce si pot duce la dezechilibre ale florei intestinale atunci cand sunt consumate in exces.

Ceea ce mancam in mod constant are un impact important asupra sanatatii noastre si alegerea produselor pe care le consumam zilnic sau foarte des trebuie sa fie una constienta si informata. Astfel, interpretarea corecta a informatiilor de pe ambalaje ne ajuta sa alegem acele produse care sustin un stil de viata sanatos si echilibrat.


Concluzie:

Intr-un ritm de viata tot mai alert si intr-o societate in continua miscare, gestionarea dietei tale alimentare devine o provocare. Si cu atat de multe optiuni de alimente procesate, citirea etichetelor produselor este esentiala pentru a face alegeri informate si sanatoase. Etichetele iti ofera o fereastra catre compozitia si calitatea nutritiva a alimentelor pe care le alegi spre consum si care te vor ajuta sa eviti excesul de zahar, grasimi si sare. Prin intelegerea si aplicarea informatiilor de pe etichete, poti contribui la mentinerea unei diete echilibrate si la promovarea sanatatii tale pe termen lung. Nu uita ca citirea etichetelor este un pas important in drumul tau spre un stil de viata mai sanatos si mai constient.

Articol realizat in colaborarea cu Raluca Georgiana Dinu - medic rezident Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice


Mai jos ti-am pregatit gama noastra de produse cu o eticheta cat mai curata, deoarece cu Bebe Tei ai Si ce trebuie si ce vrei!
#onestopshop #magazinulfamilieitale

 

Ne dorim ca informatiile scrise, imaginile si elementele grafice prezentate in articolul nostru sa-ti fie de folos. Acestea vor fi considerate doar o informare generala, ele nu substituie in niciun caz o recomandare specializata. Iti recomandam ca inainte de a actiona sub orice forma, ca urmare a unei informatii prezentate in articolul nostru, sa apelezi prioritar la recomandarile unui specialist din domeniul vizat de textul redactat!

 

  • ● www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4804024/
  • ● econtent.hogrefe.com/doi/full/10.1024/0300-9831/a000722?rfr_dat=cr_pub++0pubmed&url_ver=Z39.88-2003&rfr_id=ori%3Arid%3Acrossref.org
  • ● pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34311557
  •  

Data ultimei actualizari: 22-02-2024

Gama de produse din categoria Citirea corecta a etichetei alimentare

Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Bio din spelta Novellini, 250 g, Sottolestelle

Biscuiti Bio din spelta Novellini, 250 g, Sottolestelle

(1)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti cu unt bio, 125 gr, Mogli

Biscuiti cu unt bio, 125 gr, Mogli

MOGLI
13,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti cu ciocolata Bio Mini Jungle, 100 g, Ania

Biscuiti cu ciocolata Bio Mini Jungle, 100 g, Ania

ANIA
7,00 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Bio patrati, 100 g, Ania

Biscuiti Bio patrati, 100 g, Ania

ANIA
7,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti rotunzi Bio, 100 g, Ania

Biscuiti rotunzi Bio, 100 g, Ania

ANIA
7,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
- 20%
Biscuiti cu cacao bio, 125 g, Tigru, Mogli

Biscuiti cu cacao bio, 125 g, Tigru, Mogli

MOGLI
13,50 LEI 10,80 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti cu cocos bio, 125 gr, Ursuleti, Mogli

Biscuiti cu cocos bio, 125 gr, Ursuleti, Mogli

MOGLI
13,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Bio cu multicereale, mere si scortisoara, 220 g, La Finestra Sul Cielo

Biscuiti Bio cu multicereale, mere si scortisoara, 220 g, La...

(2)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Acadele Bio Curcubeu, 50g, Biona

Acadele Bio Curcubeu, 50g, Biona

BIONA
14,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti fara zahar cu multicereale si cacao Bio, 250 g, La Finestra sul Cielo

Biscuiti fara zahar cu multicereale si cacao Bio, 250 g, La...

(1)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti fara zahar cu multicereale Bio, 250 g, La Finestra sul Cielo

Biscuiti fara zahar cu multicereale Bio, 250 g, La Finestra...

Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Petit Bio, 450 g, La Finestra Sul Cielo

Biscuiti Petit Bio, 450 g, La Finestra Sul Cielo

Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Bio cu zmeura, 175 g, Solaris

Biscuiti Bio cu zmeura, 175 g, Solaris

(2)
SOLARIS
15,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Acadele Bio multifructe fara zahar, 50 g, La Finestra Sul Cielo

Acadele Bio multifructe fara zahar, 50 g, La Finestra Sul Cielo

(1)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Biscuiti Bio cu afine, 175 g, Solaris

Biscuiti Bio cu afine, 175 g, Solaris

(1)
SOLARIS
15,00 LEI

Vezi Politica confidentialitate date personale