Al doilea trimestru de sarcina: analize, ecografii, schimbari si recomandari (totul despre sarcina)

Trimestrul al doilea de sarcina este in general, mai usor de suportat de catre viitoarele mamici. Afla in continuare cat dureaza, ce investigatii sunt necesare si care sunt recomandarile specialistilor. 

 

 

 

 

Al doilea trimestru de sarcina: analize, ecografii, schimbari si recomandari

 

 

 

 

Trimestrul doi de sarcina este una dintre cele mai asteptate perioade pentru fiecare viitoare mamica. Pentru majoritatea femeilor este cea mai frumoasa etapa din sarcina: greturile matinale au disparut, hormonii incep sa se echilibreze, parul si pielea sunt extrem de frumoase, iar energia este la cote maxime. In continuare, iti vom prezenta pe scurt tot ce trebuie sa stii despre trimestrul al doilea de sarcina.
 



Durata trimestrului doi si evolutia bebelusului in timpul acestuia

 

Trimestrul doi de sarcina dureaza din saptamana 14 pana in saptamana 27. In ceea ce priveste evolutia bebelusului, in acest trimestru se produc numeroase schimbari: 

  bebelusul incepe sa semene cu un nou-nascut;
  ritmul de crestere si dezvoltare devine mai accelerat: daca la inceputul trimestrului, bebelusul cantareste aproximativ 140 de grame, la final de trimestru acesta va cantari in jur de 800 de grame; 
  bebelusul incepe sa se miste
  la jumatatea trimestrului se va putea observa ecografic sexul bebelusului;
  odata cu dezvoltarea sistemului auditiv, bebelusii incep sa auda sunete din exterior
  saptamana 23 aduce doua schimbari importante: incepe sa creasca parul bebelusului si sa i se formeaza amprentele
din saptamana 24 se considera ca bebelusul este matur si in caz de forta majora, poate supravietui in afara uterului, intr-un centru specializat care sa ii acorde tot ajutorul medical necesar.



Ce analize si investigatii se fac in trimestrul doi de sarcina 

In trimestrul al doilea sunt recomandate o serie de analize si investigatii, dupa cum urmeaza:
 
  cate o ecografie in fiecare luna
  la recomandarea medicului, vei face analize de sange si de urina
  testul de toleranta la glucoza pentru a afla daca ai risc de a dezvolta diabet gestational; 
  incepand cu saptamana 25 ti se va verifica tensiunea pentru a stabili daca exista risc de hipertensiune; 
  cea mai importanta investigatie din aceasta perioada: ecografia morfologica din trimestrul doi
 
Ecografia morfologica de trimestru doi de sarcina este o ecografie foarte detaliata a bebelusului. Se efectueaza, de regula, in saptamana 21 sau 22 de sarcina, de catre un medic cu supraspecializare pe medicina materno-fetala sau de catre un medic cu experienta in morfologie fetala. Aceasta ecografie analizeaza in detaliu bebelusul pentru a afla daca existe semne ale unor anomalii sau malformatii. In cadrul ecografiei, se urmaresc: 
 
  dezvoltarea organelor; 
 stabilirea sexului bebelusului; 
  fluxurile de sange; 
  marimea si localizarea placentei; 
  semne ca bebelusul ar putea suferi de anomalii genetice precum Sindromul Down, Sindromul Edwards etc.

In functie de recomandarile medicului, se pot efectua si alte investigatii, cum ar fi Triplul Test si Amniocenteza

Triplul Test se realizeaza intre saptamanile 16 si 18 de sarcina si este recomandat daca nu a fost efectuat Dublul Test sau daca rezultatele nu au fost concludente la acesta. Se poate face si la cererea viitoarei mamici. Triplul Test poate depista afectiuni si anomalii genetice precum Spina Bifida si Sindromul Down. Daca rezultatele sunt neconcludente, se recomanda Amniocenteza. 

Amniocenteza se realizeaza extragand o proba de lichid amniotic, cu un ac ghidat ecografic prin abdomenul gravidei. Cu ajutorul acestei analize se poate pune diagnosticul in cazul celor mai intalnite sindroame genetice.
 



Schimbari ale viitoarei mame in trimestrul doi de sarcina

Asa cum am mentionat deja, trimestrul doi de sarcina este considerat cel mai placut de catre majoritatea gravidelor. Starile de rau dispar, iar bebelusul nu este atat de mare incat sa ingreuneze activitatile zilnice. 

Cele mai importante schimbari pe care le poti observa pe parcursul trimestrului al doilea de sarcina sunt:

  cresterea sanilor;
  burtica incepe sa devina vizibilă si probabil, vei primi intrebari in legatura cu sarcina; 
  spre sfarsitul trimestrului vei incepe sa simti contractii Braxton Hicks, adica niste contractii nedureroase si neregulate, care iti pregatesc corpul pentru nastere; 
  pielea din jurul mameloanelor, din zona intima si de pe interiorul coapselor poate deveni mai inchisa la culoare si vei observa si aparitia linea nigra, o linie mai inchisa la culoare ce
porneste de la buric spre zona pubiana; 
  pot aparea primele vergeturi; 
  din cauza fluxului marit de sange, vei observa ca gingiile se umfla si pot sangera, astfel ca este bine sa mergi la stomatolog pentru a primi cele mai bune sfaturi; 
  pot aparea infectii urinare, asa ca asigura-te ca te hidratezi suficient si ca nu amani mersul la baie.



Sfaturi pentru trimestrul doi de sarcina 

Pentru ca trimestrul al doilea de sarcina sa decurga cat mai bine, pentru a te simti excelent, iar bebelusul sa se dezvolte armonios, iata ce poti face: 

!  evita consumul de alcool si consumul excesiv de cafea si ceaiuri; 
!  continua sa iei vitaminele si medicamentele recomandate de medic;
!  hidrateaza-te foarte bine;
!  incearca sa ai o alimentatie variata si echilibrata;
!  fa miscare in fiecare zi, chiar daca inseamna doar plimbari mai lungi;
!  daca sanatatea iti permite, mergi in continuare la serviciu, iesi in oras cu prietenii, pe scurt, continua-ti viata ca si pana acum. 

Acestea sunt cele mai importante informatii generale despre trimestrul doi de sarcina. Nu uita sa anunti medicul de orice schimbare, oricat de neinsemnata ar putea parea si sa te bucuri in continuare de lucrurile care iti aduc fericire.
 



Dr. Simona Duță Medic primar obstetrica-ginecologie

"Morfologia de trimestrul doi este una una din cele mai importante examinari din sarcina, cand putem detecta majoritatea malformatiilor- care uneori pot fi izolate, sau parte a unor sindroame genetice defecte. In functie de rezultatul ecografiei, se pot recomanda investigatii amanuntite.

Articolul este dedicat viitoarelor mamici, dezvoltat in colaborare cu echipa Clinicii Nativia, experti in obstetrica si ginecologie.


 

Ne dorim ca informatiile scrise, imaginile si elementele grafice prezentate in articolul nostru sa-ti fie de folos. Acestea vor fi considerate doar o informare generala, ele nu substituie in niciun caz o recomandare specializata. Iti recomandam ca inainte de a actiona sub orice forma, ca urmare a unei informatii prezentate in articolul nostru, sa apelezi prioritar la recomandarile unui specialist din domeniul vizat de textul redactat!

 

      • ● www.www.nhs.uk
      • ● www.my.clevelandclinic.org

 

 


Data ultimei actualizari: 17-01-2023

Articolul este dedicat viitoarelor mamici. Al doilea trimestru de sarcina: analize, ecografii, schimbari si recomandari

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica confidentialitate date personale