Ulei de Neem, M-1065, 50 ml, Ellemental [5940100707421]
Ulei de Neem - descriere, recomandări
Neemul a fost folosit în India din timpuri străvechi și este menționat în textele antice ca fiind un arbore sacru, 'tămăduitorul tuturor bolilor.
În medicina ayurvedică uleiul de neem este folosit ca panaceu universal.
O serie de publicații științifice confirmă eficacitatea uleiului de neem contra bacteriilor, paraziților și insectelor.
Arborele Neem este folosit în agricultură ca fertilizator, pesticid și insecticid natural.
Este un arbore cu creștere rapidă, originar din India, Pakistan și Burmă, veșnic verde, care atinge o mărime de circa 15-20 de metri, în condiții favorabile poate ajunge până la 40 de metri.
Trăiește circa 200 de ani.
În condiții nefavorabile își pierde frunzele pentru a se feri astfel de uscare.
Fructele apar prima oară după vârsta de 4 ani, iar după 10 ani arborele furnizează în medie 40 kg de fructe care sunt asemănătoare măslinelor.
Este remarcabil faptul că uleiul de Neem este inofensiv pentru vietățile cu sânge cald, substanțele conținute acționează numai asupra sistemului hormonal al insectelor, fiind util contra a sute de dăunători.
Uleiul de Neem este excepțional de bogat dar are un miros greu.
Pentru a-i atenua mirosul, acesta va trebui combinat cu alte uleiuri vegetale și/sau uleiuri esențiale de citrice sau mentă de pildă.
Este indicat să se prepare întâi o cantitate mică din produsul propus, pentru a testea tolerață mirosului destul de neplăcut și persistent.
Metoda de obținere: presat la rece din boabele/semințele plantei
Calitate: produs cosmetic natural și organic certificat de Ecocert
Proprietăți organoleptice: la temperatura camerei este vâscos, cu aglomerări și ușoare sedimente, miros puternic relativ respingător, culoare brun-verzuie.
La o ușoară încălzire, se fluidifică.
Compuși activi principali: azadirachtin, salannin, salannol, meliantriol, nîmbin, azadirachtol, tocopherol, vepinin
Pe piele: absorbție bună, senzație destul de uscată
Ingrediente (INCI): melia azadirachta seed oil*
100 % din totalul ingredientelor provin din agricultură organică.
Produs cosmetic natural și organic certificat de Ecocert Greenlife în concordanță cu standardul ECOCERT
Proprietățile uleiului de neem
antibacterian puternic
antifungic potent
antiparazitar pentru piele și scalp
regenerărător cutanat
repulsiv pentru căpușe, muște, țânțari și purici
inhibitor reproductiv pentru insecte și paraziți
insecticid pentru uz casnic, agricol și veterinar
erbicid pentru uz agricol
Recomandări, aplicații
adjuvant în tratamentul infecțiilor cutanate bacteriene sau fungice
ameliorarea problemelor de piele: acnee, eczeme, psoriazis, herpes
vindecarea rănilor minore, negi, erupții cutanate
îngrijirea pielii afectate de anumiți paraziți, micoze
mătreața cauzată de infecții ale scalpului
îngrijirea pielii uscate, crăpate sau deteriorate
eliminarea păduchilor, acarienilor
ca insecticid sau repelent de insecte
Cum se folosește uleiul de neem
inclus în compoziții cosmetice în concentrație de 5-20%; se poate utiliza și pur, aplicat local pe piele, pentru cei care-i tolerează mirosul
se adaugă 1-2 picături de ulei de neem în doza zilnică de cremă pentru tenul cu probleme
se adaugă 4-5 picături de ulei de neem în porția de șampon
pentru mătreață și infecții ale scalpului: se masează scalpul cu un ulei vegetal în care se pun câteva picături de neem; se lasă să acționeze timp de o oră după care se spală părul
pentru pielea afectată de acnee: se aplică sub formă de mască alături de argilă și alte extracte specifice sau ca ingredient într-un ser ori cremă de noapte
ca ingredient în creme emulsionate, uleiuri de corp sau balsamuri
ca ingredient pentru formularea unguentelor cu aplicație locală
ca repelent de insecte: câteva picături într-o porție de cremă amestecată în palmă înainte de aplicare; adăugat în procent de cca. 10% într-un ulei vegetal (susan, caise, migdale, cocos) sau inclus ca ingredient într-o loțiune
pentru păduchi se prepară o mască de păr sub formă de cremă emulsionată sau cremă anhidră, în care se adaugă 5-7% ulei de neem (în emulsie se include la faza grasă); se aplică pe păr și scalp și se lasă să acționeze 20-30 de minute după care se spală cu șampon
pentru animalele de casă afectate de purici, căpușe sau paraziți: inclus în formula unui șampon în procent de 5-10% sau câteva picături în doza de șampon utilizat de regulă; nu este toxic chiar dacă animalul își linge blana sau pielea
ca pesticid: se amestecă 50 ml de săpun neutru cu 100 ml ulei de neem și se completează cu apă caldă până la 1 litru; soluția se pulverizează pe frunzele și trunchiul plantelor, și pe sol, o dată pe săptămână; soluția previne dezvoltarea larvelor, respinge afidele, acarienii și diverși gândaci dar nu afectează fluturii, buburuzele sau albinele
ca spray împotriva acarienilor: se amestecă 7 ml de ulei de neem cu 50 ml de alcool, amestecul se combină cu 43 ml de apă și se pune într-un flacon cu pulverizator; pentru un miros mai plăcut se pot include 1-2 ml de ulei esențial de lavandă, geraniu sau palmaroșa; înainte de folosire se agită flaconul
Sinergii speciale
combinat cu ulei esențial de palmaroșa, dafin sau oregano pentru infecții micotice
combinat cu ulei esențial de geraniu și eucalipt citronat sau lemongrass ca repelent de insecte, țânțari
alături de ulei de tamanu și chimen negru în preparate pentru diverse probleme de piele
cu ulei esențial de tea tree sau fragonia pentru infecții bacteriene
aplicații locale pe coșuri, combinat cu ulei esențial de tea tree
combinat cu ulei de cocoș și ulei esențial de oregano sau rozmarin pentru aplicații pe scalp
Mod de păstrare: la loc uscat și răcoros, ferit de lumină directă
Date de siguranță, precauții în utilizare: uz extern. Atentie! Ambalajul produsului poate varia! Produsele brandului Mayam devin Ellemental, insa continutul ramane similar!
Prezentare: 50 ml.