Ceara de soia, 100 gr, M-1364, Ellemental

0 (din 0 evaluări)
Evalueaza produsul

Brand: ELLEMENTAL

Cod produs: 6424414014097

Tip: Supliment alimentar

Vandut de: Bebetei Investments Group SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Bebe Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Ceara de soia, 100 gr, M-1364, Ellemental [6424414014097]

Ceara noastră de soia este un amestec dezvoltat special pentru producerea lumânărilor de recipient, fiind potrivită totodată și pentru lumânările turnate.
Permite adăugarea uleiurilor esențiale, parfumantelor naturale și a coloranților liposolubili.
Lumânările confecționate cu această ceară vegetală pură prezintă un aspect cremos și au o capacitate de degajare bună a parfumului.
Se poate folosi în mod sigur și în balsamuri de buze, rujuri sau alte produse de îngrijire a pielii, cum ar fi stick-uri deodorante, unturi de corp, lumânări de masaj.
Punct de închegare 34-42°C Punct de topire 42-48°C

Cum se folosește ceara de soia pentru a produce lumânări
Această ceară de soia nu necesită aditivi, în afară de parfumante și coloranți. Lumânările vechi sau folosite pot fi reînnoite și ceara reutilizată. Este recomandat a nu se încălzi ceara peste 85°C sau pentru o perioadă lungă de timp.
Pregătirea matrițelor și a recipientelor: Matrițele și recipientele trebuie să fie curate și lipsite de impurități. Recipientele trebuie să fie cel puțin la temperatura camerei, deși preîncălzirea lor la aprox. 45 - 50°C poate fi benefică.

Colorarea:

  • Majoritatea coloranților sub formă de pudră, lichid, chipsuri sau blocuri sunt compatibili cu ceara de soia.
  • Când se folosesc coloranți pudră și pigmenți minerali, ceara se încălzește la aprox. 75°C, se adaugă pudra și se amestecă până la dizolvare/dispersare.
  • Coloranții pudră pot fi, de asemenea, dizolvați/dispersați în parfumantul sau uleiul esențial ales și apoi adăugați la ceară topită.
  • Când se utilizează coloranții pudră dizolvați în ulei esențial/parfumant, coloranții lichizi, blocurile de culoare, chipsurile sau pur și simplu nu se colorează lumânarea, ceara se va încălzi la 70°C.
  • Dacă se dorește ca lumânarea să aibă o culoare mai închisă, adăugați puțin colorant negru culorii pe care o folosiți.

Parfumarea:

  • Ceara de soia permite adăugarea de parfumante la niveluri de până la 10-12%, cu toate acestea se recomandă esențele dezvoltate special pentru utilizarea cu ceruri naturale.
  • Mărimea și adâncimea bazinului de ardere afectează foarte mult capacitatea de degajare a parfumului, astfel încât montarea fitilului este foarte importantă.
  • Unele uleiuri esențiale sau parfumante pot reacționa cu ceara în mod negativ provocând decolorare, finisaj necorespunzător sau o slabă ardere.
  • Acest lucru se întâmplă predominant când se folosesc parfumante special concepute pentru a fi utilizate în lumânările de parafină.
  • Utilizați întotdeauna uleiuri esențiale și parfumante cu un punct de aprindere mai mare de 75°C.

Adăugarea fitilului:

  • Cerurile naturale necesită de obicei un fitil de dimensiuni mai mari decât cele de parafină.
  • Parfumul, culoarea și configurația lumânărilor au un impact deosebit asupra celei mai bune alegeri de fitil.
  • Un fitil prea mare poate cauza apariția de funingine, timp de ardere accelerat sau scurgerea de ceară pe corpul lumânării.
  • Un fitil prea mic va produce o flacără slabă, se va înfunda în corpul lumânării și va arde doar parțial lumânarea.
  • Dacă observați o calitate sau stabilitate slabă a flăcării, încercați un alt tip de fitil.
  • Testul de ardere trebuie făcut după ce lumânarea a stat timp de 48 de ore după turnare.

Topirea:

  • Temperaturile ridicate (până la 90°C) pentru un timp scurt nu au efect advers, atâta timp cât ceara este răcită repede.
  • Temperaturile mai ridicate pot provoca decolorarea cerii.
  • Lăsați ceara să se răcească la temperatura dorită de turnare, adăugați uleiul esențial sau parfumantul și amestecați bine.
  • Asigurați-vă că amestecați ceara și în timpul topirii.
  • Evitați utilizarea recipientelor care conțin cupru și zinc, deoarece acest lucru poate accelera decolorarea. 

Turnarea:

  • Temperatura de turnare poate varia în funcție de tipul și dimensiunea matriței/ recipientului, în funcție de parfumantul și de colorantul folosit, dar și de efectele care se doresc obținute.
  • O aderență mai mare la recipiente poate fi obținută prin turnarea la temperatura apropiată de punctul de închegare (aproximativ 45-50°C).
  • Parfumantul trebuie adăugat și amestecat imediat înainte de turnare, acolo unde practica permite.
  • Dacă întâmpinați dificultăți în ceea ce privește temperatura de turnare, încercați o temperatură mai mică sau mai mare în trepte de câte 5-10°C.
  • Pentru o mai bună aderență la recipientele de sticlă luați în considerare turnarea în forme preîncălzite.

Turnarea dublăâ: 

  • Această ceară de soia este formulată pentru a necesita doar o singură turnare pentru majoritatea recipientelor folosite, însă, pentru unele recipiente mari este necesară o completare ulterioară cu ceară pentru a obține o suprafață a lumânării de cea mai bună calitate.
  • O cantitate mică de ceară la o temperatură ușor mai ridicată decât cea de turnare poate fi folosită pentru a completa lumânarea înainte ca aceasta să fie complet răcită (dacă completarea se face odată ce lumânarea este complet răcită, acest lucru poate duce la reducerea aderenței la recipient).

Răcirea lumânărilor

  • Lumânarile de recipient - lumânările se răcesc la o temperatură ambiantă de 21-24°C, permițând circulația aerului pentru o răcire uniformă.
  • Recipientul trebuie să rămână deschis în timpul răcirii timp de cel puțin 24 de ore (lumânările mari pot necesita perioade mai lungi).
  • Răcirea mai lentă va încuraja aderența la recipient, în timp ce răcirea rapidă va încuraja desprinderea lumânării de pe pereții vasului.
  • Există o diferență între ratele de răcire pentru diferite configurații ale recipienților.
  • Răcirea prea rapidă sau prea lentă poate provoca crăpături, concavare sau mătuirea suprafeței lumânării.
  • Recipientele mari, cu dimensiunea de peste 200 ml se răcesc mai lent, în timp ce recipientele mai mici, în special recipientele din metal se răcesc rapid.
  • Lumânările în matrițe - lumânările se răcesc la o temperatură de cca 21°C sau mai puțin pentru o eliberare mai ușoară.
  • Răcirea mai lentă va încuraja lumânarea să adere la matriță, împiedicând scoaterea cu ușurință, în timp ce răcirea mai rapidă va facilita eliberarea și scoaterea acesteia.
  • Lumânările ar trebui lăsate în repaus timp de 48 de ore înainte de efectuarea testului de ardere.

Testul de ardere

  • După ce lumânarea s-a răcit timp de minim 48 de ore, se va încerca arderea lumânării și se va urmări diametrul bazinului de ardere și ”ciupercarea” - ocazional, lumânările din ceară de soia pot produce acest efect din cauza excesului de carbon și / sau alte substanțe, care se acumulează la capătul fitilului și care interferează cu combustia. ”Ciupercarea” poate provoca apariția funinginii și slăbirea parfumării lumânărilor. Încercați diferite fitiluri până când obțineți diametrul dorit al bazinului de ardere și o flacără bună și curată. Fiecare combinație de recipient, ceară, colorant, parfumant și fitil trebuie testate pentru calitatea arderii.

Ingrediente (INCI):
Hydrogenated vegetable oil

Prezentare:
100 gr

Informatii utile: Aromaterapie
Bebe Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Ultima actualizare a informatiilor de prezentare pentru Ceara de soia, 100 gr, M-1364, Ellemental a fost efectuata la data de 05-03-2024.

Produse similare

Alte produse ale producatorului ELLEMENTAL

Vezi Politica confidentialitate date personale