Vitamina K (ingrediente active)

1. Introducere

Vitamina K este un micronutrient liposolubil esențial pentru funcționarea normală a organismului. Este cunoscută în special pentru rolul său în coagularea sângelui, însă participă și la activarea unor proteine implicate în metabolismul osos și în reglarea depunerii calciului în țesuturi.

În ultimii ani, vitamina K2 a atras un interes tot mai mare, mai ales în cercetările privind sănătatea oaselor și calcificarea vasculară. Este însă importantă diferențierea dintre rolurile fiziologice bine stabilite ale vitaminei K și eventualele beneficii ale administrării unor suplimente cu vitamina K1 sau K2. În unele domenii există rezultate promițătoare, dar nu suficiente pentru a transforma vitamina K într-un tratament preventiv universal.

O situație distinctă este cea a nou-născuților. Bebelușii vin pe lume cu rezerve reduse de vitamina K, iar profilaxia administrată după naștere are rolul de a preveni o complicație rară, dar potențial gravă, numită sângerare prin deficit de vitamina K.

Pe scurt: Vitamina K contribuie la coagularea normală a sângelui și la menținerea sănătății sistemului osos. În cazul nou-născuților, profilaxia cu vitamina K are un rol medical distinct și nu trebuie confundată cu suplimentarea obișnuită la adult.

2. Ce este vitamina K?

Vitamina K nu reprezintă o singură substanță, ci o familie de compuși cu structură asemănătoare. Principalele forme relevante pentru alimentația umană sunt vitamina K1, sau filochinona, și vitamina K2, termen care desemnează mai multe menaquinone.

Vitamina K1 se găsește în principal în alimente de origine vegetală, mai ales în legumele cu frunze verzi. EFSA o consideră principala formă alimentară a vitaminei K în Europa. Vitamina K2 cuprinde mai multe forme, precum MK-4, MK-7, MK-8 și MK-9, întâlnite în cantități variabile în alimente fermentate și în anumite produse de origine animală.

Vitamina K1 și K2: care este diferența?

Diferența dintre K1 și K2 nu ar trebui interpretată ca o împărțire rigidă de tipul „K1 este pentru sânge, iar K2 este pentru oase”. Ambele forme participă la același proces biochimic fundamental: activarea proteinelor dependente de vitamina K.

Unele menaquinone au însă o farmacocinetică diferită. De exemplu, MK-7 rămâne în circulație mai mult decât filochinona. Această caracteristică nu demonstrează însă, de una singură, că suplimentele cu MK-7 produc beneficii clinice mai mari.

Review-ul realizat pentru Nordic Nutrition Recommendations 2023 subliniază aceeași incertitudine: se cunosc funcțiile proteinelor dependente de vitamina K, dar nu se știe încă ce cantitate de vitamina K este necesară pentru funcționarea optimă a tuturor acestor proteine.

3. Ce rol are vitamina K în organism?

Vitamina K este cofactor pentru o enzimă numită gamma-glutamil carboxilază. Printr-un proces numit gamma-carboxilare, această enzimă permite activarea mai multor proteine care depind de vitamina K.

Printre acestea se află factori ai coagulării, osteocalcina din țesutul osos și Matrix Gla Protein, o proteină studiată pentru rolul său în reglarea calcificării țesuturilor.

Vitamina K și coagularea normală a sângelui

Rolul vitaminei K în coagulare este cel mai bine demonstrat dintre funcțiile sale. Mai mulți factori implicați în procesul de coagulare trebuie activați printr-un mecanism dependent de vitamina K. Atunci când deficitul este sever, activitatea acestor factori poate scădea suficient pentru ca timpul de coagulare să crească și să apară sângerări.

Acest mecanism explică și de ce anumite medicamente anticoagulante, precum warfarina și acenocumarolul, interferează cu vitamina K: efectul lor terapeutic se bazează tocmai pe antagonizarea ciclului vitaminei K.

Vitamina K și sănătatea oaselor

Vitamina K este necesară și pentru carboxilarea osteocalcinei, o proteină sintetizată de osteoblaste și prezentă în matricea osoasă.

Prin urmare, implicarea vitaminei K în metabolismul osos este bine fundamentată biologic. Este însă importantă distincția dintre două afirmații: vitamina K are un rol fiziologic în menținerea sănătății osoase este o concluzie bine susținută; în schimb, afirmația că suplimentele cu vitamina K previn osteoporoza sau fracturile este mult mai dificil de demonstrat.

O meta-analiză publicată în Bone & Joint Research în 2024 a analizat efectele suplimentării la adulți de vârstă mijlocie și vârstnici. Administrarea vitaminei K a fost asociată cu o creștere a densității minerale osoase lombare și cu modificări favorabile ale osteocalcinei carboxilate și necarboxilate. Nu s-au observat însă efecte semnificative asupra densității minerale osoase la nivelul colului femural sau al șoldului. Autorii au concluzionat că principalul efect observat pare să fie asupra carboxilării osteocalcinei.

O meta-analiză publicată în 2025, care a inclus 9 studii și 2.570 de participante cu osteoporoză postmenopauză, a observat că vitamina K2 a modificat mai mulți markeri biochimici ai metabolismului osos. Pentru unii markeri ai resorbției osoase, efectele au fost însă mici, iar relevanța lor clinică rămâne incertă.

O altă meta-analiză din 2025 a analizat 93.776 de participanți și aportul alimentar de vitamina K. Cercetătorii au observat o tendință către un risc mai mic de fracturi la persoanele cu un aport mai mare, dar pentru rezultatul principal intervalul de încredere a inclus valoarea neutră: RR 0,83, IC 95% 0,68–1,01.

Important: modificarea unui biomarker osos nu este echivalentă cu demonstrarea prevenirii fracturilor. Dovezile actuale susțin rolul vitaminei K în metabolismul osos, dar nu justifică recomandarea suplimentării de rutină pentru prevenirea osteoporozei la întreaga populație.

Vitamina K și calcificarea vasculară

Un alt domeniu intens studiat este relația dintre vitamina K și sistemul cardiovascular. Matrix Gla Protein, sau MGP, este o proteină dependentă de vitamina K implicată în reglarea calcificării țesuturilor. Pentru a deveni funcțională, aceasta trebuie carboxilată într-un proces care necesită vitamina K.

De aici a apărut ipoteza că un status mai bun al vitaminei K sau suplimentarea ar putea contribui la limitarea calcificării vasculare.

O meta-analiză din 2023 a inclus 14 studii randomizate și 1.533 de participanți. Rezultatele au sugerat o posibilă încetinire a progresiei calcificării coronariene și o reducere a dp-ucMGP, un marker al statusului funcțional al vitaminei K. Autorii au subliniat însă necesitatea unor studii randomizate mai riguroase.

În 2024, o altă meta-analiză care a reunit 17 studii a analizat factori de risc cardiovascular. Suplimentarea nu a produs modificări semnificative pentru majoritatea parametrilor antropometrici, lipidici, glicemici și inflamatori analizați. A fost observată o reducere mică a HOMA-IR, dar rezultatul nu permite concluzia că vitamina K previne bolile cardiovasculare.

Prin urmare, afirmații precum „vitamina K2 curăță arterele” sau „previne infarctul” merg mult dincolo de ceea ce demonstrează în prezent studiile clinice.

Ce arată cercetările recente?

4. De câtă vitamina K avem nevoie zilnic?

Pentru populația din Uniunea Europeană, reperul relevant este cel stabilit de European Food Safety Authority – EFSA.

În cazul vitaminei K, EFSA nu a putut stabili un necesar mediu și o valoare de tip Population Reference Intake, deoarece dovezile disponibile nu sunt suficient de precise. A fost stabilit în schimb un aport adecvat – Adequate Intake, AI.

Pentru adulți, valoarea este de 70 µg de filochinonă pe zi, inclusiv în timpul sarcinii și alăptării.

Valorile sunt calculate de EFSA pe baza filochinonei. În prezent nu există suficiente date pentru stabilirea unui aport zilnic separat pentru vitamina K2 sau pentru fiecare menaquinonă în parte.

De ce unele surse indică 90 sau 120 µg pe zi?

Pentru că autoritățile internaționale nu folosesc toate aceeași metodă de estimare. În Statele Unite, Food and Nutrition Board stabilește un aport adecvat de 120 µg/zi pentru bărbații adulți și 90 µg/zi pentru femeile adulte, comparativ cu valoarea europeană EFSA de 70 µg/zi pentru ambii adulți.

Diferența nu înseamnă că o valoare este „corectă”, iar cealaltă „greșită”. Ambele sunt aporturi adecvate estimate, stabilite în condițiile în care nu există suficiente date pentru determinarea unui necesar zilnic precis.

De asemenea, aceste valori reprezintă aportul total de vitamina K și nu reprezintă doze recomandate de supliment.

5. Ce alimente conțin vitamina K?

Principalele surse alimentare de vitamina K1 sunt legumele cu frunze verzi și alte legume verzi, precum spanacul, kale și broccoli. Unele uleiuri vegetale contribuie, la rândul lor, la aport.

Menaquinonele, grupate sub denumirea de vitamina K2, se întâlnesc în anumite produse fermentate și în unele alimente de origine animală. Cantitatea lor este însă mai dificil de estimat, deoarece poate varia considerabil în funcție de microorganismele implicate în fermentare și de procesul tehnologic.

Exemple de surse alimentare

Valorile sunt orientative. Natto, un preparat japonez obținut prin fermentarea boabelor de soia, este o sursă excepțional de concentrată de MK-7 și nu este reprezentativ pentru alimentația europeană obișnuită.

Absorbția vitaminei K depinde de modul în care consumăm alimentele?

Fiind o vitamină liposolubilă, vitamina K este absorbită împreună cu lipidele alimentare. Filochinona din legumele verzi este legată de structurile vegetale și are o biodisponibilitate mai redusă decât forma liberă din uleiuri sau suplimente. Consumul legumelor împreună cu o cantitate de grăsime poate îmbunătăți absorbția.

Totuși, datele privind biodisponibilitatea diferitelor forme de vitamina K sunt încă limitate, iar absorbția poate varia în funcție de matricea alimentară.

Bacteriile intestinale produc vitamina K2?

Da, anumite bacterii intestinale sintetizează menaquinone. Totuși, existența acestei producții nu înseamnă că organismul își poate asigura întregul necesar de vitamina K prin microbiotă. Contribuția exactă a menaquinonelor produse intestinal la statusul vitaminei K nu este bine cuantificată.

6. Deficitul de vitamina K: cât de frecvent este?

Deficitul clinic de vitamina K este rar la adulții sănătoși care au o alimentație variată.

Pentru ca deficitul să devină clinic evident, activitatea factorilor de coagulare dependenți de vitamina K trebuie să scadă suficient pentru a afecta coagularea. În formele severe pot apărea sângerări sau hemoragii.

Statusul vitaminei K este dificil de evaluat printr-un singur test. EFSA consideră că niciunul dintre biomarkerii disponibili nu este suficient, utilizat individual, pentru stabilirea necesarului de vitamina K.

Riscul de aport inadecvat sau deficit devine mai relevant la persoanele care prezintă tulburări de absorbție a grăsimilor, anumite afecțiuni gastrointestinale, probleme hepatobiliare sau au trecut prin intervenții bariatrice. Unele medicamente pot, de asemenea, afecta absorbția sau metabolismul vitaminei K.

Nou-născuții reprezintă o situație complet diferită și au un risc fiziologic crescut, motiv pentru care profilaxia după naștere este tratată separat.

7. Când poate fi necesară suplimentarea cu vitamina K?

Suplimentele alimentare pot conține vitamina K1 sub formă de filochinonă/fitonadionă sau vitamina K2, cel mai frecvent MK-4 ori MK-7. Vitamina K poate fi prezentă singură sau în combinație cu vitamina D, calciu, magneziu ori alte substanțe.

Pentru o persoană sănătoasă, aportul adecvat stabilit de EFSA nu trebuie interpretat ca o recomandare automată de suplimentare. De exemplu, valoarea de 70 µg/zi pentru un adult reprezintă un reper pentru aportul alimentar total, nu indicația de a administra zilnic un supliment de 70 µg.

În plus, concentrațiile produselor diferă considerabil. Unele suplimente furnizează cantități mult peste aporturile de referință, motiv pentru care nu este corectă stabilirea unei „doze universale” doar după numărul de capsule sau comprimate.

Suplimentarea poate fi luată în calcul în contexte în care aportul sau absorbția vitaminei K este problematică ori există o indicație medicală specifică. Necesitatea, forma și doza depind însă de situația individuală.

Vitamina K1 sau K2: ce formă este de preferat?

Nu există dovezi care să susțină afirmația că una dintre forme este universal „mai bună”. MK-7 are o persistență mai îndelungată în circulație, iar studiile arată că suplimentele cu MK-7 pot influența markerii proteinelor dependente de vitamina K. Acest lucru nu înseamnă automat rezultate clinice superioare.

EFSA nu a stabilit nici un aport separat pentru K2 și nici coeficienți de eficiență prin care diferitele menaquinone să poată fi transformate într-un echivalent precis al K1.

8. Vitamina K pentru bebeluși: de ce se administrează după naștere?

În cazul nou-născuților, vitamina K nu trebuie privită în același mod ca un supliment alimentar administrat unui adult.

Bebelușii se nasc în mod fiziologic cu rezerve reduse de vitamina K. Transferul placentar al vitaminei K este redus, iar în primele săptămâni de viață există factori suplimentari care contribuie la vulnerabilitate. Laptele matern conține, de asemenea, cantități mici de vitamina K.

Din acest motiv există riscul unei afecțiuni numite sângerare prin deficit de vitamina K – Vitamin K Deficiency Bleeding, VKDB.

Ce este sângerarea prin deficit de vitamina K?

VKDB este o tulburare hemoragică determinată de nivelul insuficient de vitamina K pentru funcționarea normală a factorilor de coagulare.

În funcție de momentul apariției, sunt descrise forme precoce, clasice și tardive. Forma tardivă poate apărea la câteva săptămâni sau chiar luni după naștere și poate include hemoragii intracraniene severe.

American Academy of Pediatrics arată că VKDB poate varia de la echimoze și sângerări cutanate până la hemoragii intracraniene care pun viața în pericol.

Profilaxia cu vitamina K nu este, așadar, administrată pentru că nou-născutul ar fi bolnav, ci pentru a preveni o problemă asociată particularităților fiziologice ale acestei perioade.

Ce recomandă organizațiile internaționale?

Există o concordanță importantă între ghidurile internaționale privind necesitatea profilaxiei cu vitamina K la naștere.

Important: dozele prezentate în ghidurile pediatrice sunt scheme clinice de profilaxie neonatală. Ele nu reprezintă doze pentru administrarea la domiciliu și nu trebuie extrapolate la suplimentele alimentare destinate copiilor.

Vitamina K injectabilă sau orală?

Administrarea intramusculară are cele mai solide dovezi privind prevenirea VKDB, în special a formei tardive.

American Academy of Pediatrics precizează că administrarea orală este mai puțin eficientă în prevenirea VKDB tardive și recomandă administrarea intramusculară ca variantă de rutină.

Canadian Paediatric Society ajunge la o concluzie similară. Ghidul recomandă injecția intramusculară tuturor nou-născuților. Pentru situațiile în care părinții refuză administrarea intramusculară, este descrisă o schemă orală cu doze repetate, însă părinții trebuie informați că această opțiune oferă o protecție mai puțin sigură.

În Marea Britanie, NICE a actualizat recomandările la 9 iunie 2026 și precizează că vitamina K trebuie oferită nou-născuților, iar administrarea intramusculară este metoda care funcționează cel mai bine. Dacă injecția nu este acceptată, poate fi oferită administrarea orală, care poate necesita mai multe doze.

Este vitamina K pentru bebeluși același lucru cu suplimentarea zilnică?

Nu. Această diferență este importantă.

Profilaxia neonatală cu vitamina K are un scop medical precis: prevenirea VKDB în perioada în care nou-născutul este fiziologic vulnerabil. Nu trebuie confundată cu administrarea zilnică a altor vitamine în perioada de sugar.

9. Siguranța vitaminei K și interacțiunile cu medicamentele

EFSA nu a stabilit pentru vitamina K o limită maximă tolerabilă numerică – UL. Motivul este lipsa unor date suficiente pentru stabilirea unei valori validate.

Acest lucru nu trebuie interpretat ca dovadă că vitamina K poate fi administrată în orice cantitate. Absența unui UL înseamnă că nu există suficiente date pentru definirea unei limite precise, nu că suplimentarea în doze mari este automat justificată.

Vitamina K și tratamentele anticoagulante

Interacțiunea cu antagoniștii vitaminei K este cea mai importantă precauție practică.

Warfarina, acenocumarolul și medicamentele similare acționează prin antagonizarea vitaminei K. Modificările bruște ale aportului de vitamina K din dietă sau suplimente pot schimba efectul anticoagulant.

Pentru persoanele care urmează astfel de tratamente, obiectivul nu este, în general, eliminarea legumelor verzi din alimentație, ci menținerea unui aport relativ constant de vitamina K și respectarea recomandărilor medicale.

Aceeași precauție se aplică și suplimentelor cu vitamina K2. Faptul că un produs conține MK-7 sau MK-4, și nu K1, nu îl face irelevant pentru o persoană tratată cu un antagonist al vitaminei K.

Anumite antibiotice utilizate pe perioade îndelungate pot influența statusul vitaminei K. Sechestranții acizilor biliari pot reduce absorbția vitaminelor liposolubile, iar orlistatul, prin reducerea absorbției grăsimilor, poate diminua și absorbția vitaminei K.

10. Întrebări frecvente despre vitamina K

Ce rol are vitamina K?

Vitamina K este necesară pentru activarea mai multor proteine dependente de vitamina K. Rolurile sale cel mai bine documentate sunt participarea la coagularea normală a sângelui și la metabolismul osos. Sunt cercetate și funcțiile unor proteine dependente de vitamina K prezente la nivel vascular, dar acestea nu justifică în prezent recomandarea suplimentelor pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.

Ce alimente au vitamina K?

Cele mai bogate surse de vitamina K1 sunt legumele verzi, precum spanacul, kale și broccoli. K2 se găsește în anumite alimente fermentate și în unele produse de origine animală. Cantitatea de menaquinone din alimentele fermentate poate varia în funcție de procesul de fermentare.

Care este necesarul zilnic de vitamina K?

EFSA stabilește pentru adulți un aport adecvat de 70 µg de filochinonă pe zi, inclusiv în sarcină și alăptare. Valoarea se referă la aportul total și nu reprezintă o recomandare de administrare a unui supliment de 70 µg.

Când se folosesc suplimentele cu vitamina K?

Pentru majoritatea adulților sănătoși, alimentația este principala sursă de vitamina K. Suplimentarea poate fi relevantă atunci când aportul sau absorbția sunt insuficiente ori există o indicație medicală specifică. Forma și doza trebuie evaluate în contextul alimentației, stării de sănătate și tratamentelor concomitente.

Este vitamina K2 mai bună decât vitamina K1?

Nu există suficiente dovezi pentru a afirma că K2 este în general „mai bună”. Formele diferă prin surse, absorbție și farmacocinetică, iar MK-7 are o persistență mai lungă în circulație. Diferențele farmacocinetice nu demonstrează însă automat beneficii clinice superioare.

De ce se administrează vitamina K nou-născuților?

Nou-născuții au rezerve mici de vitamina K, iar transferul prin placentă este redus. Profilaxia administrată după naștere reduce riscul de sângerare prin deficit de vitamina K, inclusiv al formelor tardive care pot provoca hemoragii intracraniene.

11. Concluzie

Vitamina K este un nutrient esențial, iar cele mai bine demonstrate funcții ale sale sunt legate de coagularea normală a sângelui și metabolismul osos. K1 și K2 nu sunt două vitamine cu roluri complet separate, ci forme ale aceleiași familii care participă la activarea proteinelor dependente de vitamina K.

Studiile recente arată că suplimentarea, în special cu anumite forme de vitamina K2, poate modifica biomarkeri ai metabolismului osos și vascular. Dovezile sunt însă mai puțin convingătoare atunci când rezultatele urmărite sunt cele cu adevărat importante clinic, precum prevenirea fracturilor sau a bolilor cardiovasculare. Din acest motiv, rezultatele cercetărilor nu justifică recomandarea suplimentării de rutină pentru toată populația.

Pentru adulții sănătoși, alimentația reprezintă principala sursă de vitamina K, iar EFSA stabilește un aport adecvat de 70 µg pe zi. Suplimentarea trebuie diferențiată de necesarul alimentar și necesită o atenție deosebită la persoanele care utilizează anticoagulante antagoniste ale vitaminei K.

La nou-născuți, situația este diferită: profilaxia cu vitamina K administrată după naștere urmărește prevenirea VKDB. Recomandările internaționale actuale susțin administrarea vitaminei K tuturor nou-născuților și consideră calea intramusculară metoda cu cele mai solide dovezi pentru profilaxie.

Informațiile prezentate în acest articol au exclusiv scop informativ și educațional și se bazează pe date disponibile în literatura de specialitate, studii clinice și documente ale autorităților consultate la data redactării. Rezultatele studiilor menționate descriu efecte observate în anumite populații și condiții de cercetare și nu pot fi extrapolate automat la fiecare persoană. Articolul nu reprezintă recomandare medicală, nu stabilește indicații individuale și nu înlocuiește evaluarea unui medic, farmacist sau a altui profesionist din domeniul sănătății. Pentru un supliment concret, respectă informațiile de pe etichetă și recomandările profesionale aplicabile situației individuale.